Primarii, la sfat!

844

La sfârșitul acestei săptămâni, vineri, 8 aprilie, Asociația Comunelor din România se întrunește în ședință ordinară. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află rapoartele de activitate și financiare, aprobarea organigramei, modificarea statutului și alte teme de organizare internă a asociației.
Sunt așteptați să participe la lucrări primarii (sau reprezentanții acestora) comunelor membre ale Asociaţiei Comunelor din România – filiala Tulcea, precum şi primarul de Izvoarele, singura comună care nu face parte din organizație.
Pentru a-și reconfirma obiectivele strict administrative, filiala tulceană a Asociației Comunelor din România a luat decizia de a nu invita la adunare reprezentanți ai partidelor politice și ai altor instituții de la nivel județean sau național.