Un profesor de matematică din municipiul Tulcea, Ovidiu Marius Tîrlogeanu, a fost condamnata definitiv la cinci ani și opt luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel Constanța l-a găsit vinovat pe profesor pentru fraudarea examenului de bacalaureat prin trafic de influenţă, complicitate la luare de mită şi luare de mită.Împreună cu alte cadre didactice, prin mijloace frauduloase, acesta a supraevaluat lucrările la disciplinele de examen în scopul promovării de către un număr de aproximativ 45 de candidaţi.
În octombrie 2014, șapte profesori tulceni au fost reținuți pentru fraudarea examenului de bacalaureat, procurorii anticorupție cerând la acel moment punerea în mișcare a acțiunii penale. DIn probatoriu reieșea că cele șapte cadre didactice au stabilit semne și parole pentru identificarea lucrărilor unor candidați, apoi au procedat fie la supraevaluarea lucrărilor, fie la contrafacerea scrierii prin adăugarea unor cuvinte punctate în barem, ori prin rezolvarea în integralitate a subiectelor la disciplinele reale. Sumele de bani pretinse sau primite variau între 400 şi 800 euro pentru fiecare disciplină.
De curând, și fostul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, Dumitru Damian, a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu suspendare tot pentru fraudarea bacalaureatului 2014 – abuz în serviciu. Împreună cu el au fost condamnate încă două profesoare de Geografie cărora Damian le-a cerut să dea nota 8 unei anume candidate.










