Parteneriat pentru preluarea portului Tulcea

997

Parteneriat pentru preluarea portului Tulcea
Plenul Consiliului Județean Tulcea a votat astăzi un proiect de hotărâre prin care se stabilește un parteneriat între Consiliul Județean, Primăria Municipiului, APDM Galați si Deltanav, cu scopul final de a implementa un program privind dezvoltarea portului Tulcea.
Șeful administrației județene a transmis un mesaj clar legat de portul și faleza Tulcea: „Mai puțin contează dacă portul va fi administrat de Consiliul Județean Tulcea sau de Primăria Municipiului. Important este faptul că portul trebuie să treacă în administrare locală!“.
Conform notei de fundamentare, începând cu finele anului 2015 au fost publicate spre consultare, pe site-ul Ministerului Fondurilor Externe ghidurile privind tipurile de proiecte eligibile pe diverse programe operaționale, pentru perioada de finanțare 2014-2020. Între acestea, de interes pentru Consiliul județean Tulcea este Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), care oferă posibilitatea dezvoltării și realizării unor investiții de infrastructură.
La începutul anului 2016 Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – S.A. Galaţi și-a exprimat intenția realizării proiectului „DEZVOLTAREA PORTULUI TULCEA“ prin care s-ar putea realiza și amenajarea terenului portuar preluat de Consiliul județean Tulcea.
La începutul verii acestui an, se așteaptă emiterea unei hotărâri de Guvern care să stabilească exact statutul portului Tulcea. „Eu sper din tot sufletul că toți cei care au susținut ideea trecerii portului în administrare locală se vor ține de cuvânt. Dacă acest lucru extrem de benefic pentru orașul nostru se va întâmpla, noi suntem pregătiți să preluăm toate sarcinile care ne revin. Până atunci, însă, ne pregătim pentru un proiect extrem de important, votând acest parteneriat“, a spus președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, în cadrul ședinței de Consiliul Județean.